Ce este somnul, dar tulburarile sale?

InsomniaPentru a înţelege foarte bine tulburările de somn, în primul rând să înţelegem ce este somnul şi care sunt benefiicile sale.

Somnul este defint ca fiind o stare naturală a corpului uman necesară pentru funcţionarea minţii şi a organismului. Este momentul de reîmprospătare a organismului pentru a doua zi, prin urmare acest repaus reprezintă o necesitate dacă ne dorim să lucrăm la capacitate maximă.

O persoană adultă, sănătoasă  îi sunt recomandate opt ore de somn pe zi, dar perioada de odihnă variază de la o persoană la alta, diferenţiate prin vârstă, activitate şi metabolism.

 

 Tulburările de somn

Insomnia este cea mai comună tulburare de somn şi se caracterizează prin lipsa somnului, iar principalele cause sunt: stresul, depresiile, rezultatele efectelor adverse ale unor medicamente (antidepresive).

Somnambulismul este reprezentat procesul prin care o persoană se confruntă cu trezirea parţială din timpul unui somn adânc şi începe să execute diferite activităţi. Un exemplu cunoscut de activitate este aşa zisul mers în somn.

Sforăitul are drept cauză îngustarea căilor respiratorii, acest fapt determinând vibrarea acestora. Cauza poate fi determinată de oboseala din timpul zilei şi de afecţiuni cardiace, însă în cazul de faţă este recomandat consultarea unui specialist.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>