Daniel Badea, jurnalist Agerpres: “Somnul era cel mai bun remediu impotriva stresului”

Va mai amintiti de formatia Double D?. Era una dintre cele mai ascultate trupe in anii 2000. Daniel Badea a facut parte din ea, iar acum este jurnalist in cadrul agentiei de presa Agerpres. Saptamana aceasta am avut o scurta discutie despre munca, stres, vacanta si relaxare. Pe scurt, sanatatea psihicului, atunci cand meseria cere solicitarea acestuia.

daniel badea 55_n

Ai cantat intr-o trupa care avea agenda de concerte foarte incarcata. Cum luptai cu stresul pe atunci?
Acum 16-17 ani eram mai tanar, sa zic asa. Sincer, nu simteam oboseala si totul era foarte placut. Imi placea ce faceam, ca si azi de altfel. Dar, una peste alta, somnul era cel mai bun remediu impotriva stresului, pentru a trece peste oboseala si a reusi sa fiu in forma pentru urmatoarea reprezentatie.

Cum a fost perioada de dupa ce ai renuntat la aparitiile publice cu trupa?
O perioada normala. Am continuat sa lucrez la noi cantece si am mai avut aparitii publice, inclusiv televizate. Am incercat, timp de un an sau doi sa-mi construiesc o cariera solo si chiar a fost produs si un maxi-single, care din pacate, fara o promovare adecvata, nu a ajuns sa fie cunoscut. In rest, am decis sa profesez in domeniul jurnalistic, tinand cont ca sunt si absolvent al unei Facultati de profil. Intre timp, Double D s-a reunit, in formula de doi, alaturi de Catalina Zanfir. Am produs un single in 2011 (Over and over), iar in prezent suntem tot pe scena la diverse evenimente.

Prefer la orice ora din zi si din noapte migdalele, iar mai nou am descoperit broccoli, dar preparat intr-un anumit fel pentru a avea gust

daniel badea_n
Ai avut depresie?
Nu, in niciun caz. Nu pot spune ca nu m-a afectat faptul ca trupa Double D nu mai exista atunci, dar, cum mai spus, am continuat sa lucrez la un alt proiect, iar asta mi-a ocupat timpul suficient de mult incat sa nu ma gandesc la altceva. Recunosc, insa, ca sunt perioade in care te simti descurajat in anumite momente si de anumite contexte, pe care acum am inceput sa nu le mai dau o mare atentie. Pana la urma, e mult mai important e sa stii ce vrei si ce-i mai bun pentru tine, in loc sa te incarcu cu energii negative din partea celor care vor sa te stopeze. Incetul cu incetul, poti ajunge unde iti propui…

Nu ma hazardez sa iau medicamente dupa ureche, decat in cazul unei dureri de cap sau de masea, şi destul de rar

Care sunt alimentele care iti fac bine, iti dau energie, zilnic?
Fara doar si poate, cafeaua se afla pe primul loc. Din pacate, nu sunt un mare fan al fructelor, ceea ce stiu ca nu este un lucru tocmai laudabil. Fructele fac parte din meniul meu destul de rar, insa nu refuz legumele. In schimb, prefer la orice ora din zi si din noapte migdalele, iar mai nou am descoperit broccoli, dar preparat intr-un anumit fel pentru a avea gust.
daniel badea 60_n
Urmezi sfaturile medicilor cu strictete?
De obicei, sunt foarte ascultator atunci cand vine vorba de sfatul medicului. Nu ma hazardez sa iau medicamente dupa ureche, decat in cazul unei dureri de cap sau de masea, şi destul de rar. Chiar si atunci, insa, daca durerea persista, intreb medicul de familie ce ar trebui sa fac.

Cand ai fost ultima oara la medicul de familie?
Cred ca prin primavara, dar recunosc ca ajung destul de rar pe la doamna doctor…

Pentru mine, cel putin, vacanta la mare sau la munte inseamna relaxare totala si renuntarea la a ma gandi la munca

Acum lucrezi in presa, un domeniu la fel de solicitant pentru psihic.
Este un domeniu solicitant, dar in acelasi timp si frumos. In momentul de fata, scriu la Agentia Nationala de Presa Agerpres, un loc in care formatul stirii de agentie se respecta intocmai, fara interpretari care nu trebuie sa-si aiba locul. Sunt perioade si perioade, cu stres la nivel destul de ridicat, dar si cu zile linistite, ca la orice job cu responsabilitate.

Cum iti stabilesti timpul liber, acordat relaxarii?
Weekend-urile sunt pentru asta. De regula, o simpla iesire in parc poate face cat zece vacante. Evident, ca si concediul inseamna relaxare atunci cand iti programezi un sejur la mare sau la munte. De obicei, timpul liber il petrec alaturi de familie si reprezinta pentru mine momentul de liniste de care am nevoie intotdeauna.

Consideri perioadele de vacante utile pentru oricine? De ce?
Cum spuneam, vacantele sunt binevenite pentru oricare dintre noi. Incarcarea bateriilor este esentiala dupa aproape jumatate de an de munca sau mai mult, uneori la capacitate maxima. Pentru mine, cel putin, vacanta la mare sau la munte inseamna relaxare totala si renuntarea la a ma gandi la munca. E adevarat, ca revenirea la serviciu si intrarea in ritmul de lucru este, cum bine stiti, dificila dupa o perioada de relaxare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>