Obiceiurile din zi fiecare sunt o moarte lenta

sursa foto:sleepapneadisorder.infoObiceiurile proaste sunt principalul factor care ne apropie încet de o moarte sigură. Principalele obiceiuri care ne dăunează sunt: sedentarismul şi creşterea ponderală, fumatul, băutul necontrolat de alcool, stresul, alimentaţia haotică, neglijarea igienei.

Sedentarismul şi creşterea ponderală

Această problemă este una a acestui secol al vitezei unde majoritatea oamenilor nu mai au timp să gătească, aceştia bazându-se pe cea nesănătoasă pline cu grăsimi, iar mancatul necontrolat sau nerespectarea orarului de alimentatie ne poate cauza multe probleme. Un deceniu din viaţa noastră este sacrificat pentru plăcerea acestui obicei, iar toate astea din cauza încetinirii metabolismului, organismul neputând să facă faţă grăsimilor şi zahărului din corpul nostru. Acest lucru determina apariţia bolilor cardiace, senzaţiei de oboseală cronică şi cel mai nociv factor este că organismul produce celule canceroase.

Fumatul

Obiectul relaxării noastre ne costă aproape 15 minute din viaţă la fiecare ţigara. Fumatul, potrivit cercetărilor creşte riscul de cancer pulmonar, şi pot trăi cu cinci ani mai puţin decât un nefumător. Problema este alta, fumul de ţigară este toxic pentru celelalte persoane, aceştia sunt aşa zişi fumători pasivi  care inhalează mii de compuşi toxici şi bacterii care pot provoca de asemenea cancerul.

Băutul de alcool excesiv

Alcoolul, spun specialiştii ne pot lua 2 decenii din viaţa de oarece băutul de alcool în exces afectează sănătatea ficatului şi a circulaţiei sângelui în creier.

Stresul

Cu toţii suntem supuşi unui astfel de factor, este aproape incontrolabil datorită jobului. Acest provoacă îmbătrânirea prematură şi putem trăi mai puţin cu 5 ani.

Neglijarea igienei

Igiena, fie ea orală sau corporală trebuie respectată cu stricteţe. De exemplu o igienă a dinţilor defectuoasa ne poate afecta sănătatea prin apariţia unor maladii, boli cronice a gingiilor care pot duce la pierderea dinţilor. Spălatul mâinilor corect înainte şi după masă este esential deoarece majoritatea bacteriilor se pot transmite de la o persoană la altă printr-o simplă apăsare pe clanţa sau o strângere de mână.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>